Ionescu Diana Severiana este studentă în anul III la Universitatea Babeș-Bolyai, în cadrul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, specializarea Informatică economică, forma de învățământ la distanță. Parcursul ei universitar este însă doar o parte dintr-o poveste despre identitate, reziliență și responsabilitate față de comunitatea surzilor.
Diana provine dintr-o familie de persoane surde – este a treia generație. Limba maternă este limba semnelor, iar copilăria ei s-a desfășurat între Cluj, Sibiu, Focșani și Onești. A urmat școli speciale pentru surzi, iar matematica a devenit pasiunea ei încă din primii ani, când tatăl său îi explica noțiunile în limba semnelor. „Gândesc în numere”, spune ea, cu naturalețe.
În liceu, profesorii au remarcat talentul său pentru matematică și au încurajat-o să își continue studiile. A visat inițial să devină medic stomatolog, însă realitatea sistemului educațional – mult mai puțin adaptat pentru studenții surzi – a determinat-o să își regândească direcția. După bacalaureat și un an de pauză, a ales FSEGA.
Astăzi locuiește în București și vine la Cluj pentru examene. A ales forma la distanță din lipsă de locuri la zi, însă nu o recomandă studenților surzi. „Volumul de informație este foarte mare, concentrat în weekenduri, iar cursurile nu sunt adaptate. Pentru noi, întâlnirile față în față și posibilitatea de a pune întrebări sunt esențiale.”
Principala dificultate rămâne accesibilizarea. Deși UBB este singura universitate din România care oferă interpreți pentru studenții surzi, potrivit declarațiilor sale, limbajul de specialitate din domeniul economic și IT nu are întotdeauna echivalent în limba semnelor. Fiecare termen nou trebuie dactilat, iar asocierea conceptelor devine un proces anevoios. „Limba semnelor este o limbă diferită, cu structură proprie. Pentru noi, limba română este ca o limbă străină.”
Centrul pentru Studenți cu Dizabilități (CSD) al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca este dedicat facilitării incluziunii în viața academică, oferind sprijin personalizat pentru studenții cu nevoi educaționale speciale, consiliere individuală, accesibilizarea materialelor de curs și interpretare în limbaj mimico-gestual astfel încât să asigure un parcurs educațional echitabil pentru toți studenții.
Diana nu își dorește o secție separată pentru studenții surzi. „Nu vreau să fiu diferită. Toată viața am fost pusă deoparte. Vreau doar materiale adaptate și interpreți bine pregătiți.” În prezent, la UBB sunt nouă studenți surzi, iar numărul interpreților este limitat, ceea ce înseamnă efort susținut și pentru aceștia.
Dincolo de facultate, Diana este profund implicată în comunitate. Face parte din Asociația Tinerilor Surzi din România și din Consiliul Director al filialei, organizând workshopuri, seminarii și schimburi internaționale. A participat la proiecte în Norvegia, Slovenia, Bulgaria, Lituania și Olanda, abordând teme precum leadershipul, educația și sănătatea mintală în comunitatea surzilor.
Modelul său este tatăl ei, implicat de tânăr în activități asociative și în sprijinirea persoanelor surde din comunitate. „Am spus mereu că atunci când voi fi mare, vreau să fiu ca tata. Și să ajut și mai mult.” Această motivație o determină să fie activă, chiar dacă recunoaște că uneori resimte oboseala și burnout-ul.
În plan profesional, lucrează în prezent într-un magazin din București. Nu a găsit încă un job în IT, domeniul pe care și-l dorește, însă rămâne optimistă. Comunicarea cu clienții o gestionează prin telefon, folosind mesajele scrise. „Fără telefon ar fi foarte greu. În perioada pandemiei, când toată lumea purta mască, a fost una dintre cele mai dificile perioade pentru noi.”
Pentru Diana, cel mai important impact personal este faptul că a ajuns la facultate. „Prin asta le arăt altor tineri surzi că se poate.” Observă deja că tot mai mulți aleg să continue studiile universitare, încurajați de exemple concrete.
Visul ei este clar: mai multă accesibilizare, mai multe oportunități de angajare și o societate în care persoanele surde să nu fie nevoite să își justifice constant diferența. „Nu vreau să spun mereu: eu nu aud. Vreau să fiu tratată cu egalitate.”
Se descrie ca fiind curajoasă și luptătoare. Are momente de cădere, dar rămâne optimistă. Iar sfatul ei pentru alți studenți surzi este simplu: „Să nu renunțe. Dacă vrei, poți. Nu există nu pot doar pentru că nu auzi.”