Drumul unui tânăr originar din Bucovina, de la liceu de matematică-informatică la doctorat în istorie și un rol de consilier pe probleme studențești la Universitatea Babeș-Bolyai, pare la prima vedere o schimbare de direcție. În realitate, e o construcție coerentă, în care pasiunea pentru istorie, diplomație culturală și implicare civică se împletesc firesc.
Deși planul inițial era să studieze informatică economică, o universitate de vară la Cluj l-a făcut să își pună întrebări. A ajuns atunci, din întâmplare, la Facultatea de Istorie și Filosofie, a cunoscut profesori, a descoperit atmosfera de la UBB și a realizat că istoria, până atunci doar o pasiune împărtășită cu tatăl său, ar putea deveni o opțiune de viitor. Participarea la un concurs național de „Cultură și civilizație în România” i-a confirmat alegerea și i-a facilitat admiterea la facultate.
A urmat programul de licență în Studii de Securitate, apoi două masterate, unul în leadership și comunicare în relații internaționale, celălalt în securitate, intelligence și competitivitate în organizații. Astăzi este doctorand, cu o teză în istorie, la școala doctorală de Relații Internaționale și Studii de Securitate, unde îmbină diplomația, științele politice și zona culturală.
Tema sa de doctorat este despre identitatea bucovineană ca element de diplomație culturală în relațiile bilaterale. Analizează Bucovina ca un spațiu istoric de experiment identitar austro-ungar, construit ca o „cetățenie supranațională” multiculturală, similară în multe privințe cu actuala identitate europeană. Studiază felul în care această identitate s-a păstrat sau s-a estompat în partea românească și ucraineană a Bucovinei, în comunitățile de poloni, huțuli, germani sau romi, dar și în diaspora bucovineană ajunsă în Canada, Statele Unite sau Brazilia la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Un studiu de caz important în cercetarea sa este Festivalul „Întâlnirii Bucovinenilor”, un eveniment multicultural născut din inițiativa unui etnic polonez originar din România. Festivalul adună, an de an, comunități bucovinene din Polonia, România, Ungaria, Slovacia, Ucraina și Republica Moldova, oferind imaginea unei micro-comunități transnaționale care continuă să se definească drept „bucovineană”, indiferent de țara în care trăiește.
În paralel cu formarea academică, Ionuț s-a implicat încă din liceu în problemele comunității natale: de la protestele împotriva construirii unei gropi de gunoi într-o zonă de rezervație montană, până la inițiative civice pentru redeschiderea unei pârtii de schi și revitalizarea orașului prin sport și cultură. Unul dintre proiectele de suflet este un festival de film din Câmpulung Moldovenesc, pe care îl coordonează de câțiva ani, transformându-l dintr-un eveniment de câteva zile într-un festival de o săptămână, dedicat filmului comparativ și accesului publicului la producții de festival.
Odată ajuns la Cluj, implicarea sa a căpătat o nouă dimensiune. A făcut voluntariat în organizații precum Beard Brothers, în proiecte sociale și de bugetare participativă, iar în plan universitar a devenit activ în Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai (OSUBB). A trecut de la statutul de voluntar la cel de coordonator educațional și cenzor, apoi, prin Consiliul Studenților din UBB, a ajuns senator studențesc, membru în Comisia de Etică și, pentru o perioadă, prefect al studenților.
Experiența de reprezentare studențească l-a condus firesc spre rolul de evaluator ARACIS, unde participă la evaluarea programelor de licență, master și doctorat și la vizite instituționale în universități din țară. Pentru el, mișcarea studențească a fost „o simulare a vieții reale”, un loc unde a învățat să gestioneze responsabilități, echipe, negocieri și co-crearea de politici educaționale.
După finalizarea mandatelor de reprezentare, a rămas în universitate ca angajat. A lucrat mai întâi la Centrul de orientare și consiliere în carieră, pe zona de alumni, dezvoltând proiecte și legături cu absolvenții UBB. Din 2024 este consilier pe probleme studențești la Rectorat, în cadrul Secretariatului General, unde funcționează ca o interfață între conducerea universității și studenți. Lucrează îndeaproape cu prorectorul responsabil de relația cu studenții, contribuind la identificarea problemelor, medierea dialogului și găsirea de soluții atât la nivel de facultate, cât și la nivel instituțional.
Privind la generațiile de azi, observă efectele pandemiei – o ruptură de continuitate și o scădere a abilităților de comunicare față în față – dar și un potențial uriaș: tineri curioși, vocali, care au nevoie, însă, de repere și de răbdare. Este convins că voluntariatul nu este, în esență, despre „dezvoltare personală” sau „prieteni”, ci despre ceea ce poți oferi unei cauze, unei comunități.